Monitorizarea vibrațiilor la lucrări lângă clădiri existente

Săpăturile, demolările, compactarea, baterea palplanșelor sau traficul greu de șantier produc vibrații care se transmit prin teren în clădirile vecine. Dacă vibrațiile depășesc anumite limite, pot apărea fisuri, desprinderi de tencuieli sau, la clădirile sensibile, degradări ale structurii. Monitorizarea vibrațiilor arată, cu măsurători, dacă lucrările se încadrează în limitele admise – și protejează atât clădirile vecine, cât și constructorul.

Când este necesară monitorizarea

  • Excavații adânci și sprijiniri lângă clădiri existente, mai ales în zone urbane dense;
  • Demolări și lucrări cu utilaje grele (ciocane hidraulice, compactoare, vibrocilindri);
  • Clădiri vecine sensibile – clădiri vechi, monumente istorice, clădiri deja fisurate, spitale, laboratoare;
  • Reclamații sau litigii – măsurătorile obiective arată dacă vibrațiile au depășit sau nu limitele.

Cum se face

  1. Constatarea stării inițiale a clădirilor vecine – fotografii și releveul fisurilor existente, înainte de începerea lucrărilor;
  2. Montarea senzorilor (geofoane / accelerometre) pe fundațiile sau pe elementele structurale ale clădirilor apropiate;
  3. Înregistrarea continuă pe durata lucrărilor cu vibrații, cu praguri de avertizare stabilite dinainte;
  4. Raportarea vitezelor de vibrație și a frecvențelor măsurate, comparate cu valorile admise.

Ce limite se folosesc

Efectele vibrațiilor asupra clădirilor se evaluează în funcție de viteza de vibrație a particulelor și de frecvență, pe tipuri de clădiri. În România se folosește SR 12025-2, iar în practică este frecvent utilizat și DIN 4150-3. Clădirile istorice și cele sensibile au limite mai mici decât clădirile industriale sau de locuit obișnuite.

Comportarea dinamică a clădirii

Aceleași echipamente permit și instrumentarea seismică a clădirilor: determinarea perioadelor proprii de vibrație și a amortizării. Datele sunt utile în expertiza tehnică și pentru calibrarea modelelor de calcul la consolidare.

Zgomot

Pe profilul AVC facem și măsurători de zgomot – zgomot ambiant, zgomot din activitatea de șantier și verificări de izolare acustică in situ.

Laborator autorizat ISC – profil AVC

Laboratorul Edificat este autorizat ISC pe profilul AVC – acustică și vibrații în construcții, alături de VNCEC și IEX C. Lucrăm în Iași și în toată România. Vezi și ce încercări cere expertul tehnic la o clădire existentă și încercările pentru monumente istorice.

Vezi și: Expertiză tehnică pentru clădiri existente – când e obligatorie și ce primești

Laborator autorizat ISC – profilurile VNCEC, IEX C și AVC. Lucrăm în toată România.

Vezi toate încercările din laborator · 0742 056 214 · hello.edificat@gmail.com