Descriere proiect
Proiectul propune renovarea integrată și reabilitarea imobilului monument istoric situat în municipiul Galați, strada Domnească nr. 24, cunoscut sub denumirea „Palatul Simion Gheorghiu”. Clădirea, construită între 1923-1925, face parte din patrimoniul arhitectural al orașului, fiind înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice cu cod GL-II-m-B-03011.
Intervenția are ca obiectiv punerea în siguranță și readucerea imobilului la imaginea sa originală, respectând detaliile arhitecturale autentice. Fațadele de pe str. Domnească și str. Nicolae Gamulea vor fi restaurate integral, inclusiv refacerea turnului emblematic de pe colț, pe baza documentației istorice și fotografiilor de epocă.
Proiectul prevede construirea unui corp nou în spatele fațadelor existente, în conformitate cu cerințele de rezistență și stabilitate seismică actuale.
Soluția propusă urmărește un echilibru între conservarea valorii istorice a clădirii și integrarea unor funcțiuni moderne, adaptate nevoilor actuale ale comunității.
Proiectul respectă principiile dezvoltării durabile și standardele de eficiență energetică, fiind conceput conform reglementărilor NZEB și cu măsuri DNSH pentru protecția mediului.
Fișă proiect
- Beneficiar: Municipiul Galați
- Anul proiectului: 2023
- Faza de proiectare: D.T.A.C.+P.T.
- Colectiv: arh. Enea Ioana, arh. Silviu Pirvulescu, arh. Silvia Pirculescu, arh. Enea Radu-Mihail
- Colectiv de inginerie: ing. Matei Georgiana, ing. Țucă Andrei







